Dupa terminarea celui de Al Doilea Razboi Mondial, statele Europei Centrale si de Est cad sub controlul comunist al regimurilor loiale Uniunii Sovietice. Dupa formarea guvernelor fronturilor populare, puterea este preluata de Partidul Comunist, a carui dominatie era asigurata si protejata de Armata Rosie. Economia acestor state vasale, precum si deciziile politice, erau modelate dupa cerintele Uniunii Sovietice. Cand aceasta este impusa de situatie sa introduca reforme radicale in propria tara si nu mai gaseste sprijin in interiorul sferei sale de influenta, regimurile se prabusesc.
Consecintele schimbarilor initiate in Uniunea Sovietica dupa moartea lui Stalin si caderea lui Beria, alaturi de condamnarea ‘cultului personalitatii’, se faceau simtite in Polonia si Ungaria. In Polonia schimbarilor survenite la nivelul elitei conducatoare le-au urmat manifestari de vointa ale poporului, rebeliuni muncitoresti, dizolvarea unitatii agricole cooperatiste, dezintegrarea Uniunii Tineretului Polonez, servicii religioase in fata a mase de oameni. Unele concesii facute la acea vreme de autoritati aveau sa supravietuiasca.
In vreme de in Uniunea Sovietica comunismul se putea prezenta ca un fenomen autohton, in Europa de Est nu incapea indoiala ca acesta fusese impus cu forta si ca vechile traditii nationale erau inabusite. Chiar detinand controlul deplin asupra politiei, massmediei si sistemului educational, comunistii din statele satelit erau o minoritate sub asediu. In esenta, politica sovietica s-a izbit de aceeasi problema cu care Rusia fusese confruntata anterior, in cursul istoriei sale: Europa Rasariteana, fortata sa devina comunista pentru a spori securitatea statului sovietic, consuma resurse si crea preocupari la nivel inalt intr-o asemenea masura incat a devenit mai mult o povara decat o parghie strategica.
In acelasi moment in care democratiile occidentale erau preocupate de problema Suezului, Uniunea Sovietica se afla la mare stramtoare in doi dintre principalii sai sateliti, Polonia si Ungaria.
La 28 iunie, muncitorii de la una din sectiile uzinelor lui Stalin din Poznan intrau in greva( aceasta uzina este mai bine cunoscuta sub numele de uzinele Cegielski). Greva s-a raspandit si in alte sectii si apoi in alte locuri de munca. Un imens miting avea loc in Piata Libertatii. Multimea a atacat sediul provincial al securitatii, apoi au fost luate cu asalt cladirea Comitetului provincial al PMUP(Partidul Muncitoresc Unit Polonez) si statia de bruiere radio. S-au folosit forte militare impotriva demonstrantilor, cel putin cateva zeci de persoane au fost ucise.
Primul ministru Josef Cyrankiewiez declara ca ‘ varsarea de sange de la Poznan’incrimina cercurile imperialiste ostile Poloniei si fortele reactionare conspirative, care erau direct responsabile de incidente. La 17 iulie procurorul general declara ca numarul celor ce au murit la Poznan a crescut de la initial mentionata cifra de 38 la 53.
In octombrie, acei conducatori din Comitetul Central al Partidului Comunist Polonez care supravietuisera epurarilor facute de Stalin in anii precedenti au hotarat sa se alature cauzei nationalismului polonez. Gomulka, epurat si cazut in dizgratie in 1951, a fost rugat sa revina ca prim-secretar al Partidului Comunist, iar la 13 octombrie 1956 a condos prima sedinta a Biroului sau Politic. Maresalul sovietic Rokossovski, care fusese instalat ca ministru al apararii si impus ca membru al Biroului Politic Polonez inca din 1949, a fost demis, aceasta insemnand sfarsitul unuia dintre cele mai umilitoare simboluri ale tutelei sovietice. Partidul Comunist Polonez a redactat o proclamatie conform careia, de atunci inainte, Polonia avea sa urmeze o ‘cale nationala spre socialism’, declaratie care, date fiind sentimentele inflacarat nationaliste si indiferenta Poloniei fata de socialism, cu greu ar fi putut suna linistitor pentru Moscova. Kremlinul s-a jucat cu idea unei interventii militare. Tancurile sovietice au pornit inspre principalele orase cand, in 19 octombrie, Hrusciov insotit de colegii sai din Biroul Politic a descins in Varsovia.
In ultimul moment, Hrusciov a dat inapoi. In 20 octombrie, s-a dat ordin trupelor sa se intoarca la bazele lor. La 22 octombrie, Hrusciov a confirmat instalarea lui Gomulka in functia de secretar general al Partidului Comunist, in schimbul angajamentului ca noua conducere sa pastreze sistemul socialist si sa mentina statutul Poloniei de membru in Pactul de la Varsovia. Formal, sistemul de aparare sovietic ramasese intact. Cu toate acestea, increderea in sprijinul trupelor poloneze in cazul unui razboi cu Occidentul nu mai putea fi considerata nealterata.
Uniunea Sovietica a batut in retragere si a permis comunismului national sa iasa invingator in Polonia, in parte deoarece represiunea ar fi insemnat infruntarea unei populatii de peste 30 de milioane de locuitori. Dar cel mai important, in acelasi moment Kremlinul era chiar mai serios pus la incercare in Ungaria.
Anii 50’ reprezinta pentru Ungaria ‘perioada cultului personalitatii’ denumind o epoca a ilegalitatilor, a dogmatismului, ori a devierii de la principiile leniniste. Formarea si evolutia regimului nu ar fi fost posibila fara modelul si sprijinul lui Stalin. Regimul politic a devenit rigid si in Ungaria, dreptul de decizie restrangandu-se in mainile a catorva politicieni uneori rivali. In varful piramidei se afla Rakosi Matyas, secretarul general al partidului, care si-a pus aptitudinile si talentul in slujba construirii propriei dictaturi. Principalul instrument de represiune era temutul Serviciu al Securitatii Statului( AHV), veritabil stat in stat.
In conducerea politica s-a infiripat de asemenea tabara celor dornici sa corecteze greselile politice si economice, iar din 1953 ei au dobandit chiar un oarecare rol. In luna iunie a anului 1953, o hotarare de partid pentru uz intern dezvaluia greselile comise, iar ca spectaculoasa atestare a predispozitiei pentru corectie, i s-a dat lui Nagy Imre mandatul de prim-ministru. Rakosi, silit pentru mnoment sa bata in retragere, dar pastrandu-si functia de secretar general, a pornit contraatacul, si datorita relatiilor sale mai bune in materie de aliante a reusit sa obtina desarcinarea lui Nagy Imre, ba mai mult- in 1955- revocarea acestuia din functiile sale de partid.
Pagubitii noului regim, expropriatii, evacuatii, cei internati in lagare puteau spera imbunatatirea situatiei lor doar prin prabusirea regimului. Posturi de radio din Occident au initiat propaganda in acest sens, generand iluzii despre un probabil sprijin occidental. In primavera anului 1956 criza politica era in prag.
La 21 iulie 1956 Rakosi a fost eliberat din functia de prim-ministru al partidului si a plecat in Uniunea Sovietica. Succesor i-a devenit Gero Erno, partas si el la nelegiuirile anilor precedenti. Este semnificativ faptul ca Nagy Imre a fost reprimit in partid la 13 octombrie,si nici nu s-a pus problema de a i se acorda, lui si adeptilor sai, un rol in elaborarea unei noi linii politice. In 16 octombrie, la Seghedin o adunare studenteasca revendica infiintarea unei organizatii independente, formuland si deziderate politice de ordin general, la care a aderat apoi studentimea capitalei si a celorlalte centre universitare. Universitarii din capitala au anuntat o demonstratie pentru ziua de 23 octombrie. Studentimea vroia sa isi exprime solidaritatea cu miscarile poporului polonez, dar totodata si-a tiparit si punctele de program referitoare la reformarea vietii politice interne.
Denigrator a fost discursul radiodifuzat al lui Gero Erno, discurs ca i-a numit adunatura fascista pe demonstrantii fermi in a revendica deziderate democratice. Manifestantii s-au deplasat la radiodifuziune, pentru a se da citire acestor revendicari. Fortele militare trimise pentru intarirea pazei au solidarizat cu demonstrantii, ajutandu-i sa ocupe cladirea radiodifuziunii. In sedinta de noapte a conducerii de partid s-a hotarat sa fie aduse la Budapesta, trupele sovietice din provincie, iar in semn de concesie s-a consimtit la numirea lui Nagy Imre in functia de prim-ministru. Totusi, situatia politica nu s-a stabilizat, deoarece la 25 octombrie s-a dezlantuit un ucigator foc de mitraliere asupra demonstrantilor din fata Parlamentului.
Primele zile ale Revolutiei si caderea lui Gero avusesera ca rezultat ascensiunea lui Janos Kadar pe cea mai inalta treapta a partidului: devenise prim-secretar. El ii strigase lui Andropov: ‘Daca tancurile voastre intra in Budapesta, voi iesi in strada si voi lupta cu mainile goale impotriva voastra’. Dar el isi da seama ca, daca Ungaria este pusa in situatia de a deveni o tara libera, noul partid communist va fi un partid minoritar; si nu este mai putin evident ca, pentru a supravietui, va trebui sa se debaraseze de toate elementele compromise din epoca stalinista, inclusiv de el, Janos Kadar.
La cererea guvernului, trupele sovietice s-au retras in garnizoanele lor. La 30 octombrie s-a dat publicitatii memorabila declaratie sovietica in care se recunostea ca relatiile dintre statele socialiste trebuie asezate pe baze noi. La 31 octombrie s-a remaniat guvernul prezidat de Nagy Imre, si si-au reinceput activitatea partidele coalitiei din perioada 1945-1948. La 1 noiembrie Nagy Imre a proclamat neutralitatea Ungariei si retragerea ei din Tratatul de la Varsovia, intrucat guvernul detinea informatii cu privire la pregatirea unei actiuni sovietice ‘de ajutorare’, iar prin pasul acesta o recuza. In aceeasi zi in locul Partidului Muncitoresc Ungar( Magyar Dolgozok Partja) autodizolvat, s-a constituit Partidul Socialist Muncitoresc Ungar al carui program l-a prezentat Kadar intr-un discurs radiodifuzat.
In data de 4 noiembrie s-a declansat atacul impotriva capitalei. Postul de radio Szolnok a anuntat concomitent ca, in frunte cu Janos Kadar se formase o noua corporatie care se autointitula govern muncitoresc-taranesc revolutionar si care chemise in ajutor trupele sovietice. Peste zece zile inceta orice rezistenta armata. Pe maghiari luptele i-au costat 2500 vieti omenesti. In cursul lunilor noiembrie si decembrie s-au desfasurat, mai ales in capitala, greve politice impotriva guvernului. Prin interzicerea organizatiilor muncitoresti, prin instituirea starii de asediu guvernul a reusit sa franga si aceasta forma de rezistenta. Forurile de protest ale intelectualitatii, printre care Uniunea Scriitorilor, au fost interzise. Pana la finele anului 200000 de oameni au parasit tara, marea lor majoritate optand pentru emigrarea definitiva.
Redus la tacere, prmul-ministru Imre Nagy, ca si intregul sau guvern refugiat la Legatia Iugoslaviei, nu are nici un mijloc de actiune. Acestia vor fi capturati de sovietici si executati in urma unui conflict dintre Tito si Hrusciov, ceea ce era o lovitura anti-iugoslava.
